Despre noi

Cine suntem?

Suntem o asociație Non-Profit ce contribuie la dezvoltarea durabilă având ca scop crearea de comunități informate, responsabile și active printr-o abordare integrată între urmatoarele domenii de activitate:

Social

Incluziunea socială este pentru noi mai mult decât un concept – este baza de la care pornim şi cu care dorim să construim relaţii interumane sincere şi de profunzime. Incluziunea socială este un proces de durată, rezultat al unei abordări integrate, care coagulează resorturi interne profunde ale societăţii. Incluziunea socială se bazează pe mecanisme specifice precum creşterea şanselor de dezvoltare şi de formare profesională şi a facilitării accesului la resurse, precum educaţia şi formarea profesională. ‘Colectiv S’ lucrează la dezvoltarea unei reţele de suport social la nivel de comunitate, cu scopul de a activa forţele comunitare prin dezvoltarea unei culturi a parteneriatului real şi solidarităţii sociale. Valorile pe care ne bazăm în crearea acestei reţele sunt toleranţa, nediscriminarea, educaţia şi egalitatea şanselor.

Cultural

Ne place să privim din unghiul dinamic al perpetuei schimbări culturale. La drept vorbind, cultura nu poate exista înafara oamenilor şi din acest motiv ea se schimbă odată cu ei, cu descoperirile, emoţiile şi preferinţele lor. Nu credem într-o cultură rigidă, statică, în care valorile la care ne raportăm sunt necontestate şi mereu aceleaşi, deoarece preferăm să lăsăm loc diverstăţii, spontaneităţii şi multi-culturalismului. În Colectiv S încercăm să promovăm ‘cultura trăitului ’ prin voluntariat, participare activă şi deschidere către proiecte noi şi durabile. Nu vedem aceste manifestări ca ‘obligaţii’ sau ‘datorii’, ci moduri prin care ne exprimăm sincer şi învăţăm să trăim conştient împreună

Mediu

Mediul înconjurător este pe lista priorităţilor în Colectivul de Sustenabilitate. Credem că fără protecţia naturii este greu să ne imaginăm lumea generaţiilor următoare şi ceea ce le putem oferi noi cu adevărat sănătos şi durabil. Proiectele noastre nu au în vedere doar conservarea şi perpetuarea bunelor practici de protecţia mediului, ci caută să aducă îmbunătăţiri ce pot face schimbări pozitive la nivel individual, local şi global. Educaţia şi voluntariatul de mediu joacă rolul-cheie în această ecuaţie!

Economie Socială

O economie cu adevărat durabilă oferă şanse egale şi alternativa unui trai decent fiecărui membru al comunităţii şi, extrapolând, oricărei fiinţe umane. Credem în drepturile omului de a avea acces la minimul de resurse necesare supravieţuirii şi dezvoltării ca individ, ceea ce înseamnă că în procesul evoluţiei sau învăţării unor abilităţi noi, nicio persoană nu ar trebui să se confrunte cu probleme elementare de supravieţuire ( alimentaţie, apă curentă, locuinţă, iluminat etc.) De aceea, abordarea ‘Colectiv S’ este una axată în mod special pe facilitare prin Comerț Echitabil, Antreprenoriat Social, Gift Economy (economia dăruirii), a schimburilor de bunuri, idei şi valori în interiorul comunităţii dar şi ca principiu universal. Împreună încercăm să fim cât mai puţin limitaţi de provocările sistemului monetar tradiţional şi să găsim variante şi oportunităţi prin puterea creativităţii, a voluntariatului şi a sharing-ului.